Sau „cum să iei ceva bun și să-l transformi în ceva românesc” 🇷🇴
Am fost rugat săptămâna trecută de jumătatea pofticioasă a familiei 😋 să iau și eu „ceva de la Mc”. Fiind deja în ParkLake, am rugat-o să-mi scrie cu subiect și cantitate pofta ce-a poftit.
Localizez locul și mă așez frumos în coada de așteptare pentru a prinde liber unul din cele 8 infochișocuri din alea de comandă. Comand, plătesc și iau bonul pe care scria numărul de ordine al comenzii: 36.
Până aici sistemul mi se pare foarte mișto 👍. Softul este intuitiv și destul de ușor de folosit de publicul țintă al lanțului de restaurante. Chiar am remarcat cu ce viteză navigau printre produse două adolescente în fața mea.
După faza de comandă însă se strică sistemul 😅. În zona de ridicări comenzi există un monitor pe care sunt afișate în zone separate Comenzi în lucru și Comenzi finalizate, fiecare fiind populată cu numerele de pe bon. Am stat acolo vreo 5 minute, cu ochii fixați pe displayul respectiv, nu cumva să pierd momentul să ridic prețioasa comandă.
După cele 5 minute am realizat că, de fapt, mă uitam la un display pe care nu se întâmpla nimic. M-am dus puțin mai aproape de ghișeul cu pricina și am constatat cu stupoare că puteam să mă uit mult și bine. Sistemul „smart” fusese înlocuit de oamenii de acolo cu clasica strigătură românească 📣. Practic, în loc să afișeze numerele comenzilor finalizate, o doamnă urla aceste numere. Acum îmi explicam și eu grămada de oameni din fața restaurantului. Acei oameni erau înghesuiți ca să audă, pentru că pe galeria unui centru comercial e zgomot (oameni, muzică etc.).
Practic, oamenii aceia ne obligau să stăm înghesuiți pentru că le era lene să apese pe un touchscreen care ar fi comandat displayul ce afișa statusul comenzilor 🤦♂️.
Am întrebat de ce și mi s-a răspuns că „nu merge, se blochează”. Moment în care angajata respectivă a vrut să demonstreze spusele și a început să apese pe touchscreen. Ghiciți ce? 😏 Au început să se actualizeze comenzile pe display.
Inutil să vă spun că multe persoane au prins glas pe lângă mine atunci când am spus ce am avut de spus 🎤.
În loc de concluzie… Dragă top management McDonald’s, ofer consultanță în domeniul procedurilor, de la faza de implementare și până la faza de optimizare 😉.
Dragi antreprenori, un sistem nu este gata când ai terminat de scris procedura, ci în momentul în care acea procedură este implementată, cunoscută și aplicată de toate persoanele implicate. ✅
